Nouă babe – scofâlcite –
Încă vor să se mărite
Ce ger aspru şi omăt,
Chemând crivăţu-ndărăt.
*
Nouă zâne – zâmbitoare –
Vor să-mbrace lumea-n floare
Tot nutind cu muguri verzi,
Spaimântând albe zăpezi.
*
Nouă babe, nouă zâne,
Luptă grea pornesc în lume.
Însă nu-i aşa că iară
Vei învinge, primăvară?
2 martie 1978
Albastră şi atât de-ntinsă!
Mai albastră decât cerul, mai aproape decât el;
Ades de spume albe ninsă –
Creste de valuri cu sclipiri de ghiocel.
*
Tunet înăbuşit în depărtare,
Muget de bour neliniÅŸtit;
Glas aspru, ce totuÅŸi e o chemare;
Tumult de viaţă neostoit.
20 iulie 1973
Şi dacă ramuri bat în geam
Åži se cutremur plopii,
E ca să ştii că minte n-am
Şi că vorbesc în dodii.
*
Şi dacă stele bat în lac,
Adâncu-i luminându-l,
E ca să ştii c-am mâţa-n sac
Şi-mi umblă razna gândul.
*
Şi dacă norii deşi se duc
Åži iese-n luciu luna,
E ca să pot să urc în nuc
Dacă se-ngroaşă gluma.
probabil 1973
Roi alb, roi alb de fulgi zburând asemeni visurilor mele,
Roi alb de fulgi, roi alb de tot atâtea stele,
Roi alb venind din înălţimi albastre,
Roi alb ce treci pe lângă geamul casei noastre
Ca iar să cazi încet, acoperind pământul,
Roi alb, de ce îmi porţi cu tine gândul?
*
Roi alb, atât de repede-ai schimbat înfăţişarea lumii,
Atât de repede mi-ai pus în suflet fericire-n locu-amărăciunii!
Ai dispărut, roi alb… Dar o feerie albă-n urmă-Å£i ai lăsat:
Pomii golaşi în haina albă a zăpezii tu i-ai îmbrăcat;
Tot tu ai pus, pe casele pitice, albe cuşme strălucind în soare.
Spune-mi, de ce mă-ndeamnă lucirea asta albă spre visare?
*
În mintea mea un vis se ţese iute,
Pe fire lungi ÅŸi albe, fire ne-ntrerupte,
Şi se îndreaptă către-un univers alb, de poveste,
Cum altul nu va fi, n-a fost ÅŸi nici măcar… nu este.
De ce atâtea aripi albe, oare, s-au deschis,
Ca să mă poarte spre acest tărâm de vis?
*
Aş vrea să mă întorc în lumea cea de fiecare zi,
Însă din zborul alb nu mă mai pot opri.
Åži zbor visând… visez… visez zburând;
De visul de zăpadă mi se leagă fiecare gând.
Spune-mi, roi alb, de ce îmi place să visez întruna
Şi mi se pare că un vis feeric am ţesut dintotdeauna?
*
Roi alb… vis alb… de unde vii? Din stele?
O, nu! Ai fost urzit în taină, mereu, de gândurile mele.
O ştiu, şi poate de aceea, stând la geamul casei noastre,
ÃŽmi amintesc de fulgii ce-au căzut din înălÅ£imi albastre…
Spune-mi, roi alb ce ai acoperit pământul,
De ce-ai plecat, luându-mi cu tine gândul?
decembrie 1972
Albă ceaţă, ceaţă deasă,
Vezi cum cade, cum se lasă,
Colo-n zare,-ndepărtare,
Ceaţa albă peste mare?
*
Se ridică şi se lasă
- Văluri albe de mireasă –
Ceaţa albă peste stânci,
Peste apele adânci…
*
Iar când ceaţa urcă-n sus
Tu-Å£i iei barca ÅŸi te-ai dus.
Şi apoi, când eşti departe,
Cade ceaţa, ne desparte.
*
Eu zăresc în depărtare
Numai ceaţa peste mare –
Văluri albe de mireasă
Peste apa-ntunecoasă.
*
Ia-mă-n barca ta odată,
Într-o noapte fermecată
Când se urcă ceaţa-n sus –
Să nu fii tot singur dus.
*
Du-mă peste ape-adânci,
Peste valuri, printre stânci;
Ceaţa albă, de se lasă,
Îmi va fi văl de mireasă!
20 iulie 1977
Astăzi mi-a murit un vis.
O speranţă mi s-a stins.
A fugit, pală de vânt,
Timp în urmă-i fluturând.
*
Oare unde merg, când mor,
Visele de muritor?
Astăzi mi-a murit un vis.
O speranţă mi s-a stins.
*
Flori de măr, şi flori de mac,
Albe flori de liliac -
Toate, putrede,-n abis…
Peste ele, greu, a nins.
Astăzi mi-a murit un vis…
25 ianuarie 1984 - 22 februarie 1995
Spun bătrânii cum că luna
Văpaie e, ţâşnind din mare,
Ca luminând, rotundă, bolta,
Să meargă-ncet din zare-n zare.
*
Åži-ale ei raze argintate
Pe mare fac cărare albă,
Ce-n întuneric e-admirată
De stelele ce sus sunt salbă.
*
Creste de valuri înspumate
Ea lumineaz-apoi, treptat.
Zâmbeşte-aprins, lucind în noapte.
E foc pe cerul înstelat.
19 iulie 1973
Nu-Å£i cer nimic, nu vreau nimic -
Sărută-mă, şi-atât.
Nu, între noi n-a fost nimic -
Un joc, nimic mai mult.
*
A fost un joc ce mi-a plăcut,
Dar, dacă s-a sfârşit,
Nu vreau să-l luăm de la-nceput;
Prea mult am suferit!
*
Sărută-mă de bun rămas.
Nu-mi pare rău, nu plâng
Åži nici nu am durere-n glas.
Sper să te uit curând!
*
Atât ar trebui să-ţi spun
Ş-apoi să plec, să fug.
Nu pot să-ţi spun nimic acum.
Å¢i-aÅŸ spune… de-ai fi surd!
*
Nu-Å£i cer nimic, nu vreau nimic
Mai mult decât a fost.
Nu, între noi nu e nimic -
E-un simplu joc… frumos!
*
E doar un joc… Să îl lăsăm
Să moară de la sine -
Nimic nu-i viu la nesfârşit.
Sărută-mă, mai bine!
26 mai 1981
O lumină roşiatică apare
Strălucind pe-ntunecata zare:
E doamna nopţi,-n raze veşmântată;
Porneşte-mpărăţia să-şi străbată
Privind prin nori la marea înspumată
Ce îşi ridică oştile da valuri
Izbindu-le cu furie de maluri.
*
Şi luna calea îşi continuă acum;
De veacuri tot străbate-acelaşi drum
Întunecat, deşi-i strălucitor,
Ades acoperit cu-un văl de nor.
Ea - astrul nopţii - alte veacuri va trăi;
Cât ţine veşnicia pe acelaşi drum se va roti.
1969 (prima mea poezie)
Dacă în ochi ai lacrimi şi-n piept îţi gem suspine,
Şi-un nod în gât îţi urcă şi să blestemi îţi vine,
De simţi că îţi e ciudă pe lume şi pe oameni
Şi-ai vrea cu toţi să piară fiindcă cu ei tu sameni,
De îţi apare totul ciudat, lipsit de sens,
Sau dacă viaţa-ţi pare numai un vid imens,
E bine de furtuna-şi dezlănţuie armate
Cu tunete ca tobe ce bat înfuriate
Şi cete de sălbatici, cu suliţi mari de fulger
Åži cu tam-tam de ploaie,
Şi vânt - năprasnic muget.
E bine, căci furtuna e răzbunarea ta,
Sau pentru că poţi plânge, temându-te de ea.
*
Dar, dacă-n loc de asta, un soare cald zâmbeşte
Şi-oricare fir de iarbă viaţa preamăreşte,
Un imn e orice floare, şi orice pom - un cântec
Slăvind mereu natura şi-al ei vrăjit descântec,
Atunci abia-ţi dai seama că nimănui nu-i pasă
De pentru tine viaţa-i urâtă sau frumoasă,
Că timpul nu se-opreşte, oricât de mult o vrei,
C-aceeaşi fi-va lumea şi după ce-ai să piei.
Te simÅ£i atuncea singur, făr’ prieteni, făr’ de rost
Şi, regretând ce fost-a, visezi la ce n-a fost.
iunie 1975
